Grota din cer

Ilustrator: Medlin

Într-o zi, Ela se plimba prin pădure ascultând ciripitul păsărilor, s-a așezat la poalele unui copac în brațele sale rădăcinoase, să admire cerul. Abia atunci și-a dat seama cât este de mică. Vârfurile copacilor erau atât de sus și formau în înaltul cerului o grotă cu un acoperiș albastru senin. Frunzele se mișcau alene în bătaia vântului, iar deasupra treceau rând pe rând nori albi pufoși parcă jucăuși.


Ela a închis ochii și și-a imaginat că zboară și zbura atât de sus încât ajunsese la norul cel pufos și alb, când deschise ochii a văzut că din norul cel în formă de pisică de mare ce se afla chiar deasupra ei, s-a desprins un fel de pasăre ce se îndrepta spre pământ.


Venea atât de repede încât Ela a crezut că se va izbi de pietrele de pe jos, dar aterizarea a fost la fel de lină ca a unui avion pilotat de un profesionist. Când a atins pământul pasărea cea pufoasă s-a transformat într-un iepuraș vorbitor.


– Ela, ce bine îmi pare să te cunosc, până acum am zburdat doar prin imaginația ta, haide vino cu mine.
-Unde? De ce să vin cu tine?
-Sus acolo deasupra copacilor, să ne plimbăm pe nori și prin nori. Haide, știu sigur că o să-ți placă.
-Nu am cum să merg acolo sus, eu nu știu și nu pot să zbor.
-Dacă îți dorești tare tare, închide ochii și ține-mă de mână.


Puțin încurcată de situație, Ela se uită în jur, totul era perfect normal, pădurea liniștită și s-a gândit să încerce. Când l-a prins pe iepuraș de mână s-a desprins de pe pământ și se simțea ușoară ca un fulg, dar nu îndrăznea să deschidă din nou ochii.
Simțea cum îi bate vântul dulce prin păr și se relaxa. Până la urmă a îndrăznit și a deschis ochii, iepurașul era din nou acea pasăre pe care a văzut-o coborând spre pământ, dar era la fel de simpatică și jucăușă ca și iepurașul. S-a bucurat de zumzetul pădurii din zbor. Nu-i venea să creadă că poate într-adevăr să zboare.


-Unde mergem? a întrebat-o pe pasăre.
-Știu că îți plac norii, o să te duc pe un norișor special.
-Serios? O să mergem la grota din cer?
-Spune-i și așa dacă vrei.


S-a bucurat de zbor cum nu s-a bucurat de nimic altceva până atunci și ajunse la vârfurile copacilor, le-au depășit și parcă au intrat într-o altă lume. Era atât de multă lumină acolo sus, o oază a norișorilor pufoși. Așa au început călătoria lor prin nori. Au făcut câte un popas pe fiecare nor cu o formă care îi plăcea Elei și sărea pe ei ca pe o trambulină.


La un moment dat, ajung pe un nor imens, unde se construise un oraș. Ela l-a admirat în zbor, dar vizita ei l-a cam deranjat pe zeul norilor care deodată a pornit un vânt puternic și norii ce adineauri erau pufoși și jucăuși acum erau furioși și negri. Locuitorii orășelului nor s-au panicat. Nu mai fuseseră de mult în mijlocul unei furtuni. Știau că cineva l-a mâniat pe zeu și se simțeau în pericol. Tunete și fulgere s-au abătut asupra orașului, iar pasărea încerca să o îndepărteze pe Ela de locul furtunii.


-Stai, unde mă duci?
-Înapoi pe pământ, nu vreau să te las în mijlocul furtunii aici.
-Dar omuleții aceia sunt speriați de furtună, hai să îi ajutăm.
-Nu îi putem ajuta, zeul norilor e supărat și a trimis furtuna peste oraș.
-Noi l-am supărat că i-am deranjat liniștea?
-Se prea poate să fie așa.
-Atunci îi vom ajuta.
-Cum?


Si atunci Ela a început să cânte. Avea o voce minunată, dulce și caldă. Nici măcar zeul norilor nu i-a putut rezista și atunci a risipit norii și a lăsat soarele din nou să strălucească peste locuitorii orașului din nori. Aceștia erau foarte fericiți și o chemau pe Ela la ei, să îi mulțumească. Pasărea a ghidat-o pe Ela în zbor către centru orașului unde oamenii o strigau prințesă. Era prințesa lor salvatoarea. Au construit un castel în cinstea ei și își doreau să rămână cu ei mereu.
De-o dată Ela deschide ochii și se trezește din nou la poalele copacului și zâmbește, căci era sigură că acel orășel există acolo sus în grota din cer!

Sfârșit!

Acolo unde se pășește doar pe marginea covorului

După o săptămâna plină, Ria obișnuia să mergă vinerea după școală în vizită la câte o colegă. 

Într-o după-amiază Ria a mers la castelul prințesei Elisa. Era fascinată de acest castel. Îi plăcea foarte mult și compania prințesei, dar mai ales prăjiturile servite la castel. Prăjituri de casă, făcute chiar de mama prințesei, un deliciu, dar atenție mare, se mânca doar în bucătărie și nu cumva să se fi întâmplat să cadă vreo firimitură pe jos. 

Așa, vă spuneam de castel. Întotdeauna strălucea. Curățenia se făcea cu mare meticulozitate și nu cum făcea toată lumea cu mopul, nu, nu pentru că lasă scame, ci în genunchi cu cârpă că să se poată ajunge și la cel mai îndepărtat colțișor care ar fi putut fi atins de vreo pală de vânticel aducătoare de praf.

La intrarea în castel te întâmpina holul cel mare și lung, luminat de candelabre de cristal strălucitoare. Bucătăria era raiul organizării, însă, de departe cea mai impunătoare cameră din castel, era salonul de petreceri. Acolo trona o vitrină mare cu cele mai frumoase pahare din colecție și un covor imens. Era locul unde se țineau balurile și petrecerile importante. 

Dacă voiai doar să vizitezi trebuia să ai mare grijă la ciucurii covorului, să nu care cumva să îi deranjezi din dispunerea lor perfect liniară. Și unde mai pui că nu puteai să calci oriunde pe covor, nu, nu. Traseul de urmat era dat de marginea acestuia. Astfel, se menținea în stare aproape perfectă pentru veșnicie.

Cu toate acestea, oricât de ispititor părea salonul, fetele își petreceau timpul în dormitorul prințesei. Acolo, Ria era fascinată de un set de pahare, care erau așa colorate și misterioase având în construcția lor un lichid care îți dădea impresia că erau pline când de fapt nu erau. Ce amăgire! 

După turul istovitor al castelului, fetele vesele s-au apucat și de treaba, că doar temele pentru școală nu se făceau singure. Și așa și-au petrecut ele ziua pregătind piesa de teatru pentru festivalul francofon care se ținea în acea perioada.

Prințesa Rechinuță

Ilustrator: Anda Nedelea

Mâine e petrecere mare în adâncul oceanului. Fiul regelui delfin se căsătorește cu fiica regelui rechinilor. Tot regatul submarin trebăluia în stânga și în dreaptă ca toate să fie gata până la ora ceremoniei. Formația muzicală a peștilor sabie era deja instalată și cânta pe fundal pentru sporul celor care aranjau ultimele detalii. Era o zi frumoasă, soarele încălzea până și ultimele coltișoare ale adâncurilor. Numai prințesa Rechinuță suspină tristă în cameră ei. Ea nu voia să se căsătorească cu delfinul. Nu știa cum să facă să fugă, își dorea să mai stea în regatul său Ea voia să devină cântăreață la opera rechinilor și apoi când își va împlini visul va vedea ce va să fie.

Trecând pe la fereastră ei, căluțul de mare, Roșcățel, o auzi suspinând. Văzând-o așa tristă a mers la regele rechilor să-i povestească. Când acesta vorbi cu Rechinuța rămăsese surprins de chipul ei cel trist. Nu o mai văzuse așa până atunci. Când a aflat motivul tristeții sale, regele s-a revoltat și nu a vrut cu niciun chip să înțeleagă. Ca să se asigure că nu o să fugă a încuiat-o în cameră. Căsătoria celor doi era acordul de pace între regate și trebuia să aibă loc oricum ar fi fost.

Regele rechin merse la culcare și în noaptea aceea a avut un vis. Un vis care l-a dus înapoi în tinerețea sa, când și el și-ar fi dorit să-și urmeze visul și să se înroleze în armată rechinilor, dar tatăl său, regele prestigios nu i-a îngăduit pentru că trebuia să-i urmeze la tron. Regele a trăit tot timpul cu acest regret, iar când s-a trezit, s-a grăbit să ajungă la Rechinuța.

Printre lacrimi i-a spus că îi înțelege dorință și că i-o va respecta. Atunci i-a vorbit și despre propria sa poveste. Chipul Rechinuței s-a luminat și parcă nici urmă de tristețe nu zăbovise vreodată acolo. A două zi de dimineață prințesa cânta fericită și mergea împreună cu tatăl ei la regele delfinilor ca să anuleze căsătoria. Cum regele delfin era bun și înțelegător a propus ca pacea dintre cele două regate să fie pecetluită de primul spectacol al Rechinuței care va avea loc la granița dintre regate. Nici fiul regelui delfin nu a fost supărat pentru că aleasă inimii lui era prințesa căluților de mare.

Și uite așa s-a mutat petrecerea la granița dintre regate și toți cei din adâncuri au avut parte de cel mai frumos spectacol al mărilor și oceanelor, unde petrecerea continua și astăzi.

Sfârșit 🙂