În mijlocul lunii mai, când ziua era din ce în ce mai lungă și soarele din ce în ce mai blând, Ria găsea activități noi. Se întâlnea cu fetele după scoală în spatele blocului și organizau concerte sau jucau lupu.

Blocul din spatele blocului Riei avea cândva la parter un restaurant și o rampa pentru aprovizionare, acolo era scena. Înalta, mare, ca să vadă cât mai mulți spectatori magia organizată de fete. Deși talentul lor vocal nu le-ar fi adus niciun premiu, distracția era pe cinste. Dacă aveau o dispoziție bună, creau și coregrafie de toată frumusețea, păcat că vecinii nu erau mereu încântați de dorință de afirmare a trupei și ieșeau pe balcon să le spună să nu mai facă gălăgie. Asta nu le împiedica să își ducă spectacolul la bun sfârșit.

Când nu aveau chef de concerte, lupu era o alternativă foarte bună.

Duminicile erau foarte liniștite pe strada Riei, abia dacă trecea vreo mașină când și când. Copiii se adunau tot în spatele blocului și se jucau lupu.

Lângă scena de concerte era o scară metalică destul de înaltă, folosită tot pentru aprovizionare, se alegea lupu’ și ceilalți se cățărau pe scară și se fereau ca lupul să nu îi atingă cu mâna pe picior, căci altfel făceau schimb.

Și uite așa petreceau ore în sir, răzând și alegandu-se. Ce se mai distrau 🙂