Dimineți târzii cu miros de cozonac

Când nu mergea la grădiniță, Ria adora să doarmă până spre amiază, la căldura de la gura sobei, pe perna cu flori colorate în îmbrățișarea plapumei. Doamne, ce sentiment, pentru că da, era un sentiment combinat cu mirosuri. 

Pentru Ria, fiecare casă și fiecare lucru avea un miros, dar asta e altă poveste, să revenim la căldura sobei și la cozonaci.

Frumoase erau diminețile acelea, când se trezea înconjurată de tot acel sentiment, în timp ce bunica, frământa cozonaci pe marginea patului.

Da, da, pe marginea patului, cozonacii aveau nevoie de căldură că să crească, așa că se frământau în camera unde era cel mai cald. Și cel mai cald era unde dormea copilul.

Mereu spunea că se va trezi devreme ca să ajute la frământat și mereu se trezea când frământatul era aproape gata.

I se părea așa mare copaia în care se frământau cozonacii, sau poate era ea mică de tot. 

În fine, după ce partea grea se termina, și după ce creșteau zdravăn se umpleau cu multă nuca și cacao, se împleteau, erau unși grațios cu ou și cristale prețioase de zahăr erau presărate pentru decor. Doamne, ce imagine, ce mirosuri!

Apoi mai aștepta o tură să crească cozonacii în tăvi și abia apoi mergeau la cuptor, la vecina de peste drum, căci bunica nu avea cuptor.

Bucuria cea mare venea ceva mai târziu când se și coceau și Ria se bucura de ei așa fiebinți abia scoși din cuptor, plecând cu un colț de cozonac în mâna prin curte și la poartă la copii.

Ce vremuri, ce mirosuri, ce amintiri…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s