Șiba și Zen sunt doi motani mari și pufoși. Șiba este portocaliu cu un guler alb curat, iar Zen seamănă cu un tigru cu dungi gri și negre, frumos îmbinate care îi fac blănița de invidiat.

Pisicii noștri locuiesc într-un oraș mare, zgomotos și foarte aglomerat, ies la plimbare mai mult seara pentru că doar atunci se pot feri mai ușor de mașini.

Într-o seară, pe când se plimbau ei pe bulevard în căutarea unei cine gustoase, sau a unei bunicuțe binevoitoare să le dea de mâncare, își imaginau cum ar fi să aibă un oraș doar al lor, unde să se plimbe în voie oricând își doresc și pe oriunde, un loc unde mașinile să fie interzise.

De când au avut această idee, nu au mai discutat despre altceva. 

Într-o zi, Șiba aleargă spre culcușul lui Zen, ziua în amiaza mare, fără să-i pese de mașini, de trecători sau de aglomerație.

– Zen , Zen! Strigă Șiba într-un suflet.

– De ce faci atâta gălăgie? De ce ești aici în miezul zilei? Lasă-mă să dorm.

– Trezește-te ca să avem un loc mai bun de dormit!

– Ce tot spui acolo? Ce loc?

– Mi-am amintit eu de când eram mic că trăiam pe un câmp mare, undeva lângă oraș și era așa liniște și frumos.

– Și ai venit până aici ca să îmi spui amintiri din copilărie? Nu puteai să aștepți până mai târziu? Du-te! Lasă-mă să dorm!

– Trezește-te, Zen! Am putea să căutăm acel loc, care cu siguranță este în apropiere și să ne facem propriul nostru oraș.

Aceste vorbe i-au gâdilat auzul lui Zen, care a sărit imediat în patru lăbuțe pregătit de orice.

– Orașul nostru, zici tu?

– Da, un oraș doar al nostru.

– Și cum facem asta?

– Mai întâi îl găsim și apoi strângem toți pisoii și ne mutăm acolo și nu mai lăsăm pe nimeni să intre.

Zis și făcut. Șiba și Zen au convocat toate pisicile pe care le știau ca să îi ajute la căutări. Dintr-o dată din doi pisoi s-au făcut o gașcă mare care patrula în căutarea noii lor case.

Nu a fost ușor. Au trecut săptămâni lungi de alergătură până când,  chiar Șiba a găsit locul copilăriei lui. 

A adunat toată gașca pisicească și cât ai zice pește au împrejmuit locul cu un gard din surcele.

Era o pajiște mare cât vedeai cu ochii la marginea pădurii din apropierea orașului. Era aproape, dar suficient de departe de agitația care nu le plăcea. Și nu era nici chiar atât de departe de afecțiunea oamenilor, căci in vecinătate era o școală și în recreație copiii se adunau curioși să se joace cu ele și să le hrănească. 

Într-o zi pe când își făceau plimbarea obișnuită Șiba îi zice lui Zen.

– Acum avem orașul nostru, oare cum ar trebui să se numească?

– La Pisiceni, zice Zen fără să se gândească prea mult. Și așa a rămas numele orașului.

Și-au aranjat un loc special la intrarea în pădure unde erau mulți copaci, se cățărau și făceau jocuri. Era un oraș de pisici jucăușe.

Au trăit așa liniștite pisicile până într-o zi când somnul lor de după amiază a fost întrerupt de un zgomot infernal care venea de la intrarea în oraș. Toate pisicile s-au speriat și au fugit cât le-au ținut lăbuțele și s-au cocoțat în cei mai înalți copaci. 

Șiba și Zen au rămas mai în urmă, dar și-au găsit și ei loc în niște copăcei, având o poziție suficient de bună ca să vadă ce se petrece.

Când colo, ce să vezi? Era gașca câinilor motocicliști veniți să le fugărească.

– Cum ne-ați găsit? Îl întreabă Șiba pe Arnold, leader-ul câinilor motocicliști.

– V-am urmărit vreme îndelungată și era plictisitor orașul fără voi, a spus Arnold, în timp ce toată gașca tura zgomotos motoarele. 

– Ei bine, nu sunteți bineveniți aici, așa că mai bine plecați!

– Și cum o să ne alungi de acolo din copac? Întreabă Arnold râzând.

Nici nu a apucat să termine bine ce avea de zis că asupra motocicliștilor s-a năpustit o mare de ace dureroase. Pisicile erau surprinse, credeau că sunt singure în oraș. Când, de nicăieri apare în zbor un arici super-erou. 

– Plecați de aici până nu vă pare rău, strigă ariciul la haita de câini plângăcioși care nu mai păreau așa viteji acum.

Fără să stea prea mult pe gânduri câinii au făcut cale întoarsă și au lăsat pisicile să trăiască liniștite în orașul lor. 

Problema nu fusese încă rezolvată, căci toate pisicile de frică rămăseseră blocate în copaci, așa că ariciul super-erou, a petrecut o zi și o noapte să coboare toate pisicile din copac. 

În urma acestei fapte mărețe, Șiba și Zen împreună cu toate pisicile au fost de acord să îl numească pe ariciul super-erou, primarul din La Pisiceni. 

De atunci zilele trec liniștite, pisicile dorm, sau se joacă cu vizitatorii care se întrec în a le aduce care mai de care mâncăruri mai alese și să le răsfețe.  

Și uite așa s-a format primul oraș pisicesc din lume, unde primar este un arici super-erou. 

Sfârșit!