Bulina, o șinșilă griuță adorabilă își făcea veacul într-o curte mare alături de un iepure și un papagal. Mini, stăpână lor, era foarte grijulie, se jucau împreună, le dădea mâncare, îi iubea pe toți foarte mult. Aveau cu toții un trăi frumos, însă Bulina mereu a visat la libertate. Cel mai mult își dorea să alerge prin pădure. 

Și uite așa, într-o zi când a prins ocazia și cușcă deschisă, Bulina a fugit. Nici măcar nu și-a luat rămas bun de la iepure și de la papagal. A fugit cât au ținut-o picioarele până a ajuns în pădure. Obosise și îi bătea inima așa de tare, mai mai să îi iasă din piept. Era lihnită de foame, îi cam trecuse ora de masă, dar acum nu mai era acasă. Era liberă,  dar libertatea a venit cu un preț, trebuia să își găsească singură de mâncare. Și cum mișuna ea prin pădure în căutarea cinei s-a întâlnit cu vulpea.

-Tu ce fel de șoarece expandat mai ești?

-Nu sunt șoarece, sunt Bulina și sunt o șinșilă.

-Ce mai e și aia?

-Sunt o rozătoare mică. 

-Aha, bine, eu sunt vulpea. Și ce tot cauți?

-Ceva de mâncare, îmi e foame rău de tot. Acasă aș fi luat cină deja până la ora asta.

-Acasă?

-Da, acasă! Am avut o casă și am fugit.

-Ai avut o casă unde primeai mâncare? Întreabă vulpea uimită.

-Da.

-Și de ce ai fugit?

-Mereu am visat să alerg prin pădure.

-Și uite alergi prin pădure pentru mâncare acum. Hai să te ajut, ce îți place să mănânci? 

-Păi biscuiți și semințe.

-Știi că nu cresc biscuiți în copaci, da?

-Cuum? Nu cresc în copaci? Atunci unde cresc?

-La magazin, de acolo îi iau oamenii, așa umblă vorba prin pădure.

-Păi și ce pot găsi și eu de mâncare?

-Hai să căutăm.

În căutarea lor dau peste o bufniță înfoiată.

-Bufni, ce-i cu tine? zise vulpea.

-Mă cert cu ulii, iar vor să mănânce șoriceii din pădure.

-De ce vor să îi mănânce? Lor nu le plac semințele? Șoriceii sunt așa de drăgălași, oare cum pot să îi mănânce? Vocifera Bulina nedumerită.

-Păi și lor le e foame, zise bufnița.

-Hai să facem ceva să îi apărăm, zise Bulina.

-Și la ce te gândești? Întreabă vulpea curioasă.

-Hai să înființăm o brigadă și să apărăm șoriceii. Așa cum am văzut eu la televizor.

-Ce e ăla televizor? Întreabă bufnița?

-Cum? Nu știi ce este ăla un televizor? Voi nu vă uitați seara la desene animate înainte de culcare?

-Ce tot vorbești acolo, zise vulpea? Noi nu avem așa ceva în pădure! Nu ne uităm la desene animate seara! Seara căutăm de mâncare și apoi, după apus dormim.

Nu a stat prea mult pe gânduri și a continuat:

-În cazul ăsta e musai să ne facem o brigadă, ca să apărăm șoriceii.

-Și cum facem asta?

-Păi mai întâi facem un consiliu și îi anunțăm pe șoricei de planul nostru.

-Bine, așa facem, zise vulpea interesată de plan, dar mai întâi, hai să îți găsim ceva de mâncare.

Au mers ele împreună  acompaniate de bufniță în zbor și au găsit la marginea pădurii niște semințe și fructe care i-au plăcut la nebunie Bulinei.

-Altfel poți să faci un plan, cu burta plină, zise Bulina. Așa, cum putem face să îi strângem pe toți șoriceii din pădure la un loc?

-Hai că vorbesc eu cu toate vulpile să îi strângă în poiană mâine la răsărit. Până una alta ai un culcuș, o scorbură, un loc unde să dormi? Întreabă vulpea.

-Nu am, adică nu știu, niciodată nu mi-am făcut griji pentru așa ceva, mereu am stat în cușca mea.

-Bine, împart eu scorbura mea cu tine.

-Iupiii, mulțumesc vulpe.

-Noapte bună bufni, ne vedem la răsărit în poiană.

Bulina nu a dormit toată noaptea de emoție. Urma să aibă gașcă ei, exact cum visase mereu. Cum a întrezărit prima rază de soare, a trezit-o pe vulpe.

-Hai, hai să mergem, nu putem să întârziem. Au ajuns în poiană într-un suflet.

Șoriceii începuseră să se adune curioși. După câteva minute șoarecele șef se încumetă și zise către vulpe.

-Vulpe, de ce ne-ați chemat?

-De fapt nu a fost ideea mea, ci a noii mele prietene Bulina.

-Tu cine ești? Întreabă  șoarecele șef.

-Eu sunt Bulina, sunt nouă în pădure și am auzit că ulii vă vânează și atunci ne-am gândit să înființăm o brigadă, eu, vulpea și bufnița și să vă apărăm de ulii.

Zumzet mare în adunarea șoriceilor, nu le venea să creadă, nimeni niciodată nu se gândise să îi apere de ulii. Șoarecele șef era destul de sceptic.

-Cum aveți voi de gând să faceți asta?

-Vom face un plan și vom reuși, concluzionă Bulina emoționată. Important este să știți că brigada pădurii este de partea voastră. 

-Am putea să tragem cu praștia în ei, zise un șoricel.

-Sau să facem un acoperiș pădurii, strigă altul.

-Sau să le găsim altceva de mâncare în pădure ca să nu ne mai vâneze pe noi.

Toți aveau care mai de care idei mai trăznite. Asta însemna că își doreau foarte mult să scape de frica uliilor și să trăiască liniștiți. Atunci în zumzetul vocilor șoriceilor, Bulina a găsit soluția.

-Știu cum vom face, zise Bulina fericită. Ideea șoricelului este minunata, vom trage cu praștia. Ascultați-mă cu toții. Mergeți și faceți praștii și adunați toate ghindele din pădure aici. Pornim la atac imediat ce avem ghindele. Fiecare să aibă ghinde și praștie.

Dupa nici două ore, o mare de șoricei chițăitori înarmați cu praștii și multe ghinde începe să tragă spre cer.

Ulii nu erau chiar luați prin surprindere căci au auzit niște zvonuri și s-au pregătit să riposteze într-un mod original, aruncau cu baloane cu apă, știind că șoriceii vor fugi mâncând pământul. Au avut dreptate, după câteva baloane aruncate șoriceii au dat bir cu fugiții.

Să fi fost oare așa simplu pentru ulii, să căștige doar cu atât? Bulina nu concepea așa ceva, asa că au mutat lupta în pădure printre copaci și ciuperci ca șoriceii să se poată adăposti.

Au continuat lupta toată noaptea și încă vreo două zile, ulii erau neobosiți. La un moment dat șoarecele șef spune către Bulina.

-Nu ii vom învinge în ritmul ăsta, trebuie să găsim o altă soluție.

-Știu, deja am un plan, acest război nu duce nicăieri, mai bine căutăm o cale de împăcare.

-Împăcare???? Strigă un cor de șoricei. Ce împăcare, să îi lăsăm să ne mănânce?

-Nici vorbă, zise Bulina revoltată. Ulii nu vor mai mânca șoareci niciodată. Le vom oferi altceva.

-Ce altceva? Întreabă vulpea curioasă. Pui de ciocănitoare?

-Vai cum să facem așa ceva? Nicidecum, le vom face un câmp special cu o specialitate pentru ulii.

-Ce specialitate pentru ulii?

Auzind negocierile un uliu s-a apropiat de ei și le-a spus că dacă le dau ciocolata îi vor lăsa în pace definitiv. Bulina a adunat repede consiliul brigăzii format din vulpe și bufniță și s-au sfătuit:

-Știu cum facem, zise Bulina.

-Ți-am mai spus eu că biscuiții nu cresc în pădure, așa nici ciocolata nu crește în pădure, tocmai de asta au și cerut, pentru că știau că nu avem cum să le oferim, zise vulpea supărată.

-Am auzit eu o dată că este un arbore care face cacao, zise Bulina.

Bufnița o întrerupe și spune:

-Facem rost de arborele ăsta de care zice Bulina, mergem cu el la vraciul pădurii și el ne face semințe pentru ciocolată.

Zis și făcut, brigada pădurii a plecat în aventura vieții lor în căutarea arborelui de cacao. Au trăit o întreagă peripeție împreună până în Africa unde au găsit arborele de cacao. Bulina a fost cea mai fericită pentru că își câștigase prieteni pe viață. La întoarcere au fost primite cu urale, toți șoriceii erau nerăbdători, căci viața lor urma să se schimbe. Ajunse la vraci, Bulina începe conversația:

-Vraciule, ajută-ne să salvam șoriceii de ulii.

-Cum pot eu să vă ajut? Șoriceii au fost vânați mereu de ulii, aceasta este legea naturii.

-Noi putem schimba asta, zise Bulina. Ulii au zis că dacă le plantăm ciocolată îi vor lăsa în pace pentru totdeauna.

-Dar nu se poate planta ciocolată, zise vraciul dezamăgit.

-Ba da, zise Bulina încrezătoare. Noi am adus tocmai din Africa semințe de la arborele de cacao și tu le vei transforma în semințe de ciocolată. Poți să păstrezi și tu câteva și vei avea ciocolată toată viața.

Vraciului i-au sclipit ochii auzind acestea și s-a pus pe treabă. După multe zile de trudă, mult așteptata sămânță de ciocolată era gata. Bulina a fost cea care a plantat primele semințe. Toată pădurea fremăta de nerăbdare. După trei zile, Bulina îi cheamă pe ulii. Când aceștia s-au apropiat, toți șoriceii s-au ascuns.

-Aceast camp este plin cu ciocolată și este tot pentru voi. De azi înainte nu îi mai veți urmări pe șoricei.

Ulii nu își puteau crede ochilor. Nu se așteptau la așa ceva, era imposibil tocmai de aceea ceruseră ciocolată.

Iată că Bulina a reușit ce și-a propus și din aceea zi ulii au stat departe de șoricei pentru totdeauna. Așa Bulina a devenit eroina șoriceilor și brigada Bulinei veghează asupra pădurii și în ziua de azi, bucurându-se cu toții de ciocolată.

Sfârșit