A fost o dată ca niciodată, patru tărâmuri dulci. Un tărâm de bezea, unul de ciocolată, unul de înghețată și unul de vată de zahăr. Fiecare având câte o împărăteasă aleasă.

Cele 4 domnițe dichisite s-au întâlnit pentru prima dată la petrecerea dată de Zeul Soarelui în cinstea venirii primăverii după o iarnă lungă și grea. Petrecerea a durat timp de 4 anotimpuri, vreme în care domnițele au locuit la curtea zeului. Numai el putea aduna toată suflarea pământească laolaltă. Nimeni nu se plictisea. Fiecare își petrecea ziua ajutând care mai de care la ce se pricepea și spre asfințit toți se strângeau în curte la petrecere. Aici s-au cunoscut și cele patru domnițe.

Mabel se acomodase foarte bine la bucătărie și avea grijă ca bucatele să fie gata la timp în fiecare seară când toți se strângeau în jurul mesei. Althea se ocupa cu oaspeții veniți de departe. Era ambasadorul lor și ghidul preferat de la curtea zeului. Diona supraveghea cu ochi de vultur așezarea mesei, ca nu cumva vreo furculiță să fie nelalocul ei sau vreo pată să umbrească transparență paharelor, iar Irisa se ocupa cu buna dispoziție. Unde era ea, râsetele erau garantate. Și ce poate fi mai important la o petrecere decât râsetele invitaților?

Și uite așa a trecut anotimp după anotimp și a venit vremea ca fiecare domniță să plece și să cucerească propriul ei tărâm. Astfel, Athea a devenit împărăteasa tărâmului de bezea, Mabel a celui de ciocolată, Diona al celui de înghețată și Irisa a celui de vată de zahăr. Vreme de de câteva anotimpuri împărătesele s-au reunit pe tărâmul de bezea. Dădeau petreceri, vorbeau și făceau planuri pentru regatele lor.

Apoi, într-o zi Irisa nu a mai venit la pretrecerile de pe tărâm de bezea. Soarta o purtase peste mări și țări, la mare departe unde se îndeletnicea cu noi deprinderi în ale artelor moderne. Luase cu ea și tărâmul de vată de zahăr. Din când în când le trimitea celorlalte împărătese câte o scrisoare, povestindu-le cum o duce. 

Timpul trecea și cele trei împărătese rămase în aceași parte a pământului își continuau viețile. La un moment dat, împărăteasa Althea le-a dat domnițelor vestea că familia ei va fi luminat de o rază de soare. Raza de soare i-a înveselit tărâmul de bezea și toată lumea aștepta marea adunare de la petrecerea de bun venit a acesteia, dar pe nepusă masă s-a năpustit asupra întregului pământ un nor negru de furtună și îngrijorare.

Nimeni nu s-a mai putut bucură cum se cuvine de venirea razei de soare, petrecerea de bun venit fiind prea mică față de ceea ce mica rază de soare ar fi meritat și pentru prima dată împărătesele nu au sărbătorit împreună, dar și-au fost alături cu gândul și inima și i-au trimis minunii toată energia bună a pământului ca să o ocrotească.

Și uite așa timpul tot trecea și norul era și mai negru și zilele tot mai greu de îndurat pentru toată lumea. Tot ce fusese până atunci se schimbase. Oamenii erau și ei mai răi și neiubitori. Și asta nu a fost tot. Într-o zi din norul cel negru s-a coborât un dragon făcut numai din frică, ce îi înspăimânta pe toți locuitorii pământului. 

Atunci împărătesele au știut că e timpul să facă ceva pentru a-și salva tărâmurile și după multă vreme s-au reunit și au țesut un plan pentru înfrângerea dragonului. Soluția lor era simplă: iubirea. Trebuia să-și reia viață, activitățile și relațiile cu cei din  jur cu și mai multă iubire și înțelegere față de ei, încurajâdu-i să facă la fel. 

Cu cât oamenii împrăștiau mai multă iubire cu atât puterea dragonului slăbea. Văzând acestea împărătesele au chemat în ajutor și pe Zeul Soarelui și s-au reunit după mult timp și cu Irisa, și astfel împreună erau mai puternici, dar cea care îi întărea cel mai mult și îi slăbea puterea dragonului era rază de soare și râsul ei fără griji.

Văzând acestea, împărătesele au dat șfară-n țară pentru alierea tuturor rasetelor de copii împotriva dragonului. În față puterii veseliei râsetelor de copii nu putea nimeni și văzând aceastea dragonul s-a speriat și s-a întors în nor, lăsând din nou loc albastrului senin al cerului și soarelui cel puternic.

De atunci împărătesele au știu cât de puternică este iubirea oamenilor și râsul copiilor.

Sfârșit 🙂